Săptămâna trecută am fost la o prezentare de soft. Firmă mare, tineret. Directorul, om destupat, a trimis la prezentare 10-15 ingineri așteptând feedback-ul lor pentru a putea lua o decizie de cumpărare. Aproape TOȚI inginerii (cu o singură excepție!) au votat împotriva achiziționării softului: preferă să lucreze ca până acum… Motivul invocat nouă, prezentatorilor, este fabulos și aberant: ”am putea fi dați afară”! Fatal! Am avut senzația că tocmai au strivit între dinți capsula de cianură. Să detaliez…
În toamna anului 1998 am decis să îmi fac propria firmă: distribuție de software de proiectare pentru ingineri constructori. Domeniu de nișă, falimentar după prognozele majorității. La vremea aceea, cei avansați în proiectare, foloseau Autocad-ul pentru desen (care de abia penetrase piața la negru) și uneori software de calcul. Alții, marea masă, desenau la planșetă, cu tuș, cu Rotring. Pentru calcul, exista un set de programe produse pe vremuri pe plan local (ecran negru, linie de comandă) sau, pentru cei care reușiseră să “facă rost”, SAP90 (datele de intrare se redactau într-un fișier TXT). Cei care nu trecuseră la calculul pe noile 286/386 foloseau rigla de calcul. Pe la facultățile de profil mai existau și alte delicatese software gen PEP-Micro sau ANSYS. Rare și greu de ajuns la ele: cel mai adesea se găseau încuiate în anumite birouri.
Ca proporție: 80% lucrau manual, 15% mixt (procent generos), ceilalți cu software din cele mai diverse.
Eu descoperisem Robotul. Nu am apucat să lucrez în RobotV6 (versiune DOS) întrucât tocmai se lansase Robot97(versiune Windows).
Am fost fascinat: interfață grafică, proces integrat de proiectare pentru toate specialitățile și etapele de lucru! De la început nu mi-am dorit decât 3 lucruri: să îl învăț, să aflu ce este în spatele lui și, dacă voi avea privilegiul, să contribui la dezvoltarea lui.
Am făcut apostolat și mi-am atins toate obiectivele. Pe vremea aceea erau maxim 3 distribuitori de software de calcul.
În primii doi ani am vândut mai puțin de 10 licențe. În 10 ani am făcut sute de prezentări în toată țara și câteva sute de mii de km cu mașina. Vizitam în special institutele de proiectăre din reședințele de județ (cele mai multe aflate în disoluție). Mai vizitam și proaspăt înființatele firme de proiectare (cele mai multe desprinse din vechile institute de proiectare). Am prezentat softul și în facultățile de profil. În toate.
Am învățat enorm.
Am reluat cursurile din facultate. A trebuit să le caut chiar și pe acelea pe care cu doar câțiva ani în urmă, după examenele din an, le aruncasem în Canalul Bega, cu năduf, jurându-mi că în veac nu îmi vor mai trebui. Mi-am construit biblioteca tehnică pentru care nu avusesem bani în facultate și mi-am propus ca principiu de viață să nu treacă o zi să nu învăț câte ceva din proiectare. Citeam și ziua și noaptea.
Am refuzat specializarea și mă frustra enorm lipsa sincretismului în abordarea unui proiect.
Cel mai greu mi-a fost să răspund întrebărilor extrem de particulare puse de inginerii “specializați”, care nu proiectaseră toată viața decât lucruri mărunte și numai pe acelea și care, lucrul cel mai rău, nu mai deschiseseră o carte contemporană de inginerie de multă vreme. Era imposibil să nu te încurce. Unele întrebări erau de o prostie așa de fină că îmi trebuiau luni după aceea să le deconspir. Altele, la care nu aveam răspunsul, aveau rolul de a mă învăța: învățătura aceea, pe furiș. Într-un fel asta m-a călit. A trebuit să mă reîntorc la principii, ca să pot clasifica instant orice speță. Poate cel mai mult, după ani, mi-a luat să spun: nu știu. E vorba de acel ”nu știu” provenit din știință, din știința neștiinței.
Întrucât la acea vreme inginerii specializați mi se păreau a fi cei mai obtuzi, am hotărât că trebuie propovăduită multilateralitatea. Nu mi se părea, și încă nu mi se pare, acceptabil să refuzi un domeniu al proiectării. Și am făcut și instruire cu o mulțime de ingineri de toate vârstele și specializările. Să îi înveți pe alții: un alt propulsor în cunoaștere!
Iată un extras dintre perlele culese cu ocazia prezentărilor, în special de la cei care, evident, nu l-au cumpărat:
- softul este prea exact. Noi cum putem avea o rezervă de siguranță dacă el este atât de exact!
- softul este prea performant. Șeful ne va da afară aproape pe toți!
- softul face totul singur. Nu mai este nevoie de inginer cu studii de specialitate; Îl poate utiliza practic oricine.
- softul nu merită cumpărat. Poți foarte bine lua unul mult mai ieftin de la tarabă de la Obor;
- softul are prea multe opțiuni: ferestrele mă zăpăcesc!
- softul are prea puține opțiuni; i-ar mai fi trebuit un lucru minuscul, opțiunea X, ca să fie într-adevăr funcțional;
- poate peste 10 ani să ajungem noi la performanța de a-l utiliza. Este bun doar pentru cei din vest. La proiectele noastre merge și calculul manual;
Între timp, în țară, lucrurile s-au schimbat dramatic, deși la scara planetară încă prea puțin. Practic, nimeni nu mai concepe să lucreze manual, nici pentru calcul și nici pentru desen. Cu toate astea, nivelul de asimilare al tehnologiilor de la o firmă la alta, sau de la un inginer la altul, diferă enorm. Unii au cumpărat softul și l-au ținut în sertar, alții l-au utilizat la înaltă performanță.
Acum vreo doi ani compania americană Autodesk a hotărât să achiziționeze Robotul și să împingă proiectarea la un alt nivel: BIM – Building Information Modeling.
În prezent, este un lucru banal să pretinzi oricărui absolvent să cunoască Autocad-ul și minim un software de calcul cu element finit, oricare ar fi el. Întâmplarea face că nu mai este suficient. Ar fi fost suficient în 1998 și MAXIM 5 ani după aceea.
Nu e cazul să spun aici în detaliu ce este BIM-ul, dar pot spune câte ceva și mai ales ce nu este BIM-ul: nu este un soft, ci este o soluție sau un proces de realizare a unui proiect, în sensul cel mai general; Utilizarea BIM-ului presupune o înțelegere a proiectării ca proces complex, la care participă de cele mai multe ori o echipă multidisciplinară. BIM-ul nu îți permite specializarea decât, eventual, după ce ai înțeles care este rolul tău în economia unui proiect și care sunt efectele deciziilor tale pentru toți cei implicați.
Ghiciți ce replici aud mai nou pe la prezentări:
- BIM-ul este prea performant pentru noi; proiectele noastre nu se pretează la asta;
- BIM-ul nu este suficient de performant; (nu detaliez)
- șeful ne va da afară pe toți;
- este prea complicat;
- este prea scump; Nu se mai poate lua de la Obor; în schimb, există torente;
- etc.
Ați înțeles. Practic, același refren.
Nu v-am spus care era profilul inginerului din 1998 cu frâna de mână trasă permanent: șeful de colectiv, decanul de vârstă, temător că cei tineri l-ar putea mazili cu ușurință, leneșul și comodul fără vârstă. Tinerii erau, în general, avizi de nou, dar incapabili să sesizeze importanța unui ”bătrân” în colectiv. Mirajul softwarelor devenea orbitor.
Cine este în 2011 îndărătnicul: tânărul cu profil facebook și smartphone. Surprinzător, într-un fel, este decanul de vârstă, care a devenit acum promotorul soluțiilor avansate, conștient de valoarea experienței sale de proiectare imposibil de replicat de software, dar căruia nu îi este rușine să spună: ”BIM-ul nu este pentru mine, deși e clar că reprezintă viitorul”.
Cum va fi în fapt viitorul? Cine va supraviețui pe o piață din ce în ce mai mică, dar mai competitivă? Cum își vor putea inginerii securiza locul de muncă?
În loc de răspunsuri și, desigur, fără să generalizăm, iată o vorbă pe care o zicea într-o adunare oarecare Bogdan Naumovici: ”Tinerii din ziua de azi s-au născut obosiți și trebuie să se odihnească”.
P.S. Persoana care a reprezentat excepția din începutul articolului și-a dat demisia căutând o firmă care este interesată să investească în viitorul ei, oferindu-i șansa de a învăța. În cazul ei, pentru timpul prezent și pentru o parte din viitor, BIM-ul.
