Mai sunt câteva zile până la AU2010. Sunt destul de mulţumit de numărul de persoane înscrise la clasa mea: peste 20 pentru moment. Pentru un subiect aşa de specializat este foarte bine. Aştept cu nerăbdare reacţia publicului şi sper să reuşesc să fac o prezentare reuşită. În principiu, voi prezenta proiectarea seismică utilizând Robot şi Intellishape. Prima parte a prezentării va fi dedicată posibilităţilor existente în prezent în Robot în proiectarea structurilor în zone seismice, în general. Practic, voi derula rapid etapele de proiectare utilizând Robot. Sper ca publicul să fie destul de specializat ca să mă poată urmării. Apoi o să intru ex abrupto în Intellishape arătând că sunt încă multe aspecte ale proiectării antiseismice nerezolvate de către Robot (dar şi de alte programe de pe piaţă) care îşi găsesc o rezolvare rapidă utilizând acestă extensie.
În ce priveşte stadiul actual de dezvoltare al Intellishape, încă nu m-am decis dacă voi face sau nu dezvăluiri complete. Ţinând cont că în sală concurenţa este destul de bine reprezentată, va fi o decizie pe care o voi lua în ultimul moment. Oricum, chiar dacă mă voi limita la prezentarea capabilităţilor care sunt deja publice, va fi destul material pentru o bună impresie artistică.
Nume oficial al clasei mele este:
Seismic Design of Reinforced Concrete Structures using Robot™ Structural and Altiscad Intellishape®

