Am compilat Hala Matake într-o versiune scurtă pentru prezentarea pe care am făcut-o la Pecha Kucha Night #5. De data asta am pus accentul pe partea narativă a piesei, formele structurale rămânând pe un plan secund. Nu sunt prea mulţumit de modul în care am realizat producţia de studiou. Calculatorul a murit prematur astfel încât nu am reuşit că finisez acustica instrumentelor.
Tag Archives: bucuresti
Pecha Kucha Global Day – Bucuresti
|
Sâmbătă 16 Aprilie suntem onorați să fim parte a unui eveniment special în format PechaKucha, dedicat victimelor cutremurului din Japonia din data de 11 Martie. Prezentările vor face înconjurul lumii, desfășurându-se în multe din cele peste 400 de orașe în care spiritul Pecha Kucha a pătruns. La inițiativa „japonezilor” Klein & Dytham, cei care au introdus în lumea designului sistemul de prezentări 20 de imagini x 20 de secunde, ne vom reuni acum pentru a le oferi la rândul nostru solidaritatea, liniștea, forța și inspirația de care au nevoie. Continue reading |
Pecha Kucha Bucureşti #3
Încă nu m-am obişnuit cu senzaţia de după Pecha Kucha. Încă mai am flashback-uri: emoţii, bâlbe, sunetul, microfonul, fumul de ţigară, aplauzele, gerul de afară. Dar a fost bine.
Prezentările au fost foarte, foarte bune. Unele chiar incendiare! Atmosfera m-a făcut să mă simt ca în Las Vegas la Pecha Kucha: lume relaxată, participare empatică. Mai sunt încă multe aspecte care trebuie rafinate.
Deşi subiectiv, o mai spun încă o dată: a fost minunat!
Trebuie să mă mobilizez să postez filmele prezentărilor…
Şi, ceea ce este cel mai important, lista prezentatorilor pentru ediţia #4 CREŞTE!
PKN #2: se întâmplă din nou! [78:43:01]
Graţie presingului Irinei am reuşit să intru în posesia majorităţii prezentărilor. Având privilegiul să le văd înaintea publicului am început să am emoţii. Nivelul acestora, cel puţin din perspectiva imaginilor ce vor fi prezentate, este foarte ridicat. Există diversitate – ceea ce mi-am şi dorit. Promovarea evenimentului decurge destul de bine. Cei mai mulţi dintre cei care au fost interpelaţi şi rugaţi să susţină mediatic evenimentul au răspuns pozitiv. Aştept cu nerăbdare seara de 19. Vizitele pe situl pkn local s-au multiplicat semnificativ în ultima săptămână. Sper ca trendul să se menţină. Persistă dilema: va fi sau nu va fi public?
La ora actualizării acestui post situl pkn global indică Bucureştiul pe poziţia 2 în ordinea prezentărilor worl-wide.
PechaKucha Bucureşti #2
Se pare că am găsit (în sfârşit) locaţia pentru volumul 2 al Pecha Kucha Bucureşti: Muzeul Ţăranului Român. Am postat aici primul update pe situl global Pecha Kucha. Voi reveni cu amănunte.
A fost lansat PechaKucha-Bucureşti.ro
La adresa http://pechakucha-bucuresti.ro/pkn/ puteţi vizita un nou sit care va găzdui toate evenimentele PKN din Bucureşti.
Bucuresti – Pecha Kucha Night Vol#1
Graţie eforturilor şi inţiativei Izabelei ne află pe ultima sută de metri în organizarea primului eveniment Pecha Kucha în Bucureşti. Asociaţia Make A Point găzduieşte evenimentul într-o fostă fabrică (Postăvăria Romană). În ciuda unor estimări iniţiale uşor pesimiste (ale unor membri mai circumspecţi ai echipei de organizare) lista de prezentatori este completă. Continue reading
PKN Bucharest
Prima oară am participat la Pecha Kucha Night în Las Vegas cu ocazia AU2008. Am fost foarte impresionat. După un an, tot la Autodesk University, am avut ocazia să asist pentru a doua oară, dar având cumva şi un sentiment uşor de frustrare: îmi fusese respinsă candidatura pentru o prezentare PKN live în Las Vegas.
În sfârşit, după multe luni de tatonare şi pregătire iată-mă organizând pentru prima oară în Bucureşti un eveniment Pecha Kucha.
Vizitaţi pagina http://pecha-kucha.org/night/bucharest/ pentru a vă înscrie la newsletter-ul nostru, precum şi pentru a subscrie ca prezentator.
CERF 2009 – Bucureşti
Anul acesta expoziţia CERF (organizator Expotek) a fost organizată în conceptul B2B. În ce mă priveşte, am fost fericitul posesor al unei invitaţii primite din partea organizatorilor şi am purces detaşat la vizitarea expoziţiei. De când am cochetat cu ideea de a participa în calitate de expozant, nu pot să nu mă plasez în postura celor care se află în spatele standurilor. Mi s-a părut un gest aproape eroic din partea expozanţilor să participe în condiţiile economice actuale.
De-abia regăsisem zilele trecute pe o partiţie uitată nişte poze spectaculoase cu standul Vodafone de acum un an sau doi şi văd că acum aceştia nu-s. Orange au urmat acelaşi exemplu: absenţi. Oare chiar atât de rău le merge?
Am recunoscut distribuitori profesionişti activi gen ASBIS sau Romsym DATA, ca să enumăr doi dintre cei cu care am mai avut ocazia să colaborez. Microsoft nu a lipsit, dar nici nu a etalat prin spectaculozitatea standului (nu că ar fi trebuit).
Am notat şi prezenţa presei de profil: CHIP,INFOMAX, Agora şi FHM…
După estimările mele, cel puţin o treime de spaţiu a fost ocupat de către firme taiwaneze. Proporţia mi se pare uriaşă. Nici nu ştiu, să mă bucur sau nu…
În ce priveşte diversitatea materialelor expuse, nu cred că a lipsit ceva: software, hardware, accesorii, reţelistică, periferice de toate felurile, servicii IT, telecomunicaţii, GIS, GPS, audio, video etc.
Dacă ar fi să extrapolez imaginea CERF 2009 la întreaga economie IT din România, imaginea de ansamblu ar fi deprimantă. Cel puţin prin faptul că dimeniunile expoziţie (număr participanţi şi spaţiu expoziţional) au scăzut dramatic. Dar, să ne bucurăm pentru ceea ce este şi să le urăm tuturor afaceri bune.




