Tag Archives: initiere

Ion Pogorilovschi – Înapoi la argument


Teoria Speciilor Informaţionale

Eu cred în teoria conform căreia, atunci când anumite informaţii sau concepte ating o masă critică la nivel global, acestea se materializează în teorii, descoperiri sau invenţii. Din punct de vedere Divin, nu sunt atât de relevante persoana aleasă să le materializeze, locul unde se produce evenimetul sau momentul istoric.

Această carte, TIS, se înscrie perfect în acest şablon. Astfel, autorul – Nicolae Florean Pinte, justifică apariţia cărţii prin NEVOIA care l-a determinat să o alcătuiască.

Este prima dată când găsesc atâta bogăţie informaţională într-o carte cu dimensiuni fizice relativ restrânse (pentru anvergura subiectului tratat). Citind-o, am avut sentimentul de deja-vu: “toate-s vechi şi nouă toate”. Este o carte pe care o aşteptam. De ani buni citesc diferite cărţi sau articole ale căror idei le-am identificat în TIS. De fapt, după ce am cumpărat această carte, la prima frunzăreală în librărie, mi-am zis că trebuie să scriu despre ea şi despre toate celelalte cărţi minunate cu care am intrat în contact recent. Majoritatea scrise de autori români.

Ca scop declarat, cartea descrie tehnici de manipulare a conceptelor (ca reper ultim de reprezentare sau structurare a informațiilor) precum şi metode de înmagazinare/re-producere/supraviețuire a informaţiilor. Autorul sugerează aplicaţii imediate, exemplifică şi detaliază concret. Cartea are și un caracter de manual, citind-o simţi dorinţa autorului de a te învăţa, introducându-te pas cu pas în teoria cognitivă. Ca să înţelegi mai bine, orice aspect este comunicat binar: cu rigioarea unui text ştiinţific şi prin poveşti din eternul sat românesc.  Acesta este traseul în care cititorul este sedus pe orizontală. 

Dacă te desprinzi de mesajul direct, la un alt nivel, ascensional, eşti purtat pe traseul iniţiatic. Dacă în discursul lui Rene Guenon sau Vasile Lovinescu accesul la înţelesul profund al adevărurilor (încifrate în simboluri) nu este accesibil fără un salt iniţiatic, Nicolae Florean Pinte pare să dezvăluie generos o cale accesibilă profanului. Şi aici se face saltul, dar trecerea dincolo se face prin redarea de forme culturale. Omul, care aici este plasat în centru, este o sinecdocă a Universului. Mecanismul intim cu care înveţi să vorbeşti şi să înţelegi Limbajul Universal este descifrat magistral. Pentru orice vrei să găseşti, trebuie doar să te re-găseşti.

Mi-a plăcut siguranţa şi bucuria cu care este scrisă! 

Revenind la pragmatismul zilelor noastre, cred că ar trebui găsită o formă de valorificare a Teoriei Speciilor Informaţionale. Nu m-ar mira să asistăm la însuşirea acestei teorii de către alţii şi să o vedem prezentată cu mare pompă la vreo universitate străină.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 546 other followers